Minteuan este alertat de eficacitatea de care Poli dă dovadă la fazele fixe. Aproape jumătate din golurile marcate de elevii lui Uhrin jr în acest sezon au survenit din cornere sau lovituri libere.
Antrenorul CFR-ului își pune în gardă echipa pe faza defensivă. „Feroviarii” s-au dovedit până acum foarte vulnerabili în această zonă, apărarea fiind penetrată de 25 de ori în 19 etape, șapte dintre goluri fiind încasate din faze fixe, un capitol la care bănățenii sunt experți. Poli a marcat 14 goluri din astfel de faze, dintr-un total de 33 de reușite în Liga 1 în acest campionat! „Vreau concentrare maximă la fazele fixe! Nu asta trebuie să vă fie atitudinea!”, le-a strigat Minteuan fotbaliștilor săi în timpul antrenamentului de ieri, în timpul căruia a exersat cu precădere fazele fixe. Și știe foarte bine de ce. Cisovsky (1,85 m), Ghionea (1,89 m), Axente (1,86) și Magera (1,96 m, cel mai înalt atacant din Liga 1) sunt coloșii lui Uhrin jr care vor semăna pericol în careul clujenilor, din a căror tabără, date fiind absențele lui Piccolo și Mureșan, doar Kivuvu și Rada pot rivaliza la gabarit cu adversarii.
Kone, urecheat de antrenor
Presiunea dinaintea derby-ului cu Timișoara a alungate momentele de veselie de la antrenamentele campioanei. Iar când acestea apar, vinovatul e admonestat dur. Asta a pățit ieri ivorianul Emmanuel Kone după ce a izbucnit în râs în urma unei stângăcii a unui coechipier. „Ce-i de râs, Ema? Spune repede ce-i de râs!”, l-a muștruluit antrenorul Alin Minteuan.
14 goluri a marcat Poli din faze fixe din totalul de 33 de goluri reușite în Liga I
1,84 m este înălțimea media a jucătorilor lui Poli, cea mai mare din Liga 1 1,83 m este înălțimea medie a jucătorilor lui CFR, „feroviarii” fiind pe poziția a 3-a în acest top
CFR CU TIMIȘOARA (4-1-4-1)
Nuno Claro
Maftei Cadu Rada Edimar Kivuvu (E. Dică) Hora Peralta Bastos Nicoară Bud
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER